Victorie pentru tabăra anti-Bolojan: Tribunalul suspendă hotărârile Congresului. PNL merge mai departe în instanță

Partidul Naţional Liberal a anunţat miercuri seara că va utiliza toate căile legale pentru a apăra votul Congresului extraordinar din 21 iunie, iar până la soluţionarea definitivă a dosarelor aflate pe rolul instanţelor activitatea formaţiunii politice se va desfăşura conform Statutului adoptat la Congresul din 12 iulie 2025.

„PNL îşi va căuta dreptatea până la capăt. Am luat act de hotărârea pronunţată astăzi de Tribunalul Bucureşti privind suspendarea hotărârilor adoptate de Congresul extraordinar al PNL. Respectăm decizia instanţei şi notăm că este vorba despre un act provizoriu, în raport cu care ne vom exercita dreptul de apel. Până la soluţionarea definitivă a dosarelor aflate pe rolul instanţelor, activitatea Partidului Naţional Liberal se va desfăşura conform Statutului adoptat la Congresul din 12 iulie 2025”, se arată într-un comunicat al PNL.

Conform sursei citate, „instanţa nu a dat dreptate contestatarilor, ci a decis, în mod provizoriu, suspendarea unor hotărâri şi decizii ale PNL până la judecarea pe fond a speţei”.

„Considerăm că aceste contestaţii se înscriu într-o serie de acţiuni iniţiate de un grup restrâns care încearcă să blocheze procesul de reconstrucţie a Partidului Naţional Liberal prin intermediul instanţelor, după ce nu a reuşit să convingă majoritatea membrilor partidului prin mijloace democratice. Procedura urmată de PNL pentru organizarea Congresului extraordinar a fost una corectă şi a respectat prevederile statutare. Nu putem să nu observăm că, anul trecut, PNL a organizat un Consiliu Naţional şi un Congres, a votat şi ratificat un statut şi a ales o conducere ca şi acum, fără probleme. Cu toate acestea, de această dată deciziile Congresului au fost contestate şi suspendate de Tribunalul Bucureşti”, menţionează comunicatul citat.

PNL precizează, de asemenea, în comunicat că „voinţa politică exprimată democratic de membrii partidului nu poate fi înlocuită prin acţiunile unei minorităţi şi nici anulată prin interpretări neunitare şi absurde ale unor proceduri interne”.

„Legitimitatea politică rezultată din votul masiv al Congresului rămâne fundamentul conducerii Partidului Naţional Liberal. PNL va continua toate demersurile legale până la pronunţarea unei soluţii definitive, astfel încât voinţa majorităţii liberalilor să fie pe deplin respectată. PNL a acţionat şi va acţiona exclusiv în cadrul legal. Partidul Naţional Liberal îşi va continua procesul de reconstrucţie şi modernizare, cu respect pentru lege, pentru instituţii şi pentru votul democratic exprimat de membrii săi”, se subliniază în comunicatul PNL.

Tribunalul Bucureşti a admis miercuri o nouă acţiune introdusă de „puciştii” din Partidul Naţional Liberal şi a dispus suspendarea hotărârilor luate de Congresul extraordinar din 21 iunie, prin care a fost adoptat un nou Statut şi a fost aleasă o nouă conducere.

Decizia nu este definitivă, însă este executorie, astfel încât sunt suspendate şi efectele acelor hotărâri de la Congres.

„Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâtul Partidul Naţional Liberal, prin preşedinte Bolojan Ilie-Gavril, astfel cum a fost precizată. Suspendă provizoriu executarea şi efectele următoarelor hotărâri, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. 26120/3/2026, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a V-a Civilă: 1. Hotărârea Congresului Extraordinar al Partidului Naţional Liberal nr. 01/2026 din data de 21.06.2026; 2. Hotărârea Congresului Extraordinar al Partidului Naţional Liberal nr. 02/2026 din data de 21.06.2026; 3. Hotărârea Congresului Extraordinar al PNL din data de 21.06.2026 prin care s-a aprobat alegerea organelor de conducere ale Partidului Naţional Liberal, adoptată ca urmare a aprobării moţiunii ‘Modernizare cu rădăcini’, potrivit procesului-verbal al desfăşurării lucrărilor Congresului Extraordinar al PNL din data de 21.06.2026; 4. Hotărârea Congresului Extraordinar al PNL din data de 21.06.2026 prin care s-a aprobat ratificarea modificării Statutului Partidului Naţional Liberal aprobat prin Hotărârea Consiliului Naţional Extraordinar nr. 02/2026 din data de 19.06.2026”, se arată în hotărârea tribunalului.

Conform tribunalului, decizia este executorie de drept, cu drept de apel în termen de cinci zile de la pronunţare.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.