Apele Române anunță că viitura de pe Dunăre va ajunge mai târziu în România decât se estima. Acum data estimativă este 1 octombrie. Debitul maxim va fi de 8.000 de metri cubi pe secundă, datorită atenuării în zonele inundabile din Serbia.
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat miercuri, că vineri autorităţile vor decide dacă este necesară emiterea unei alerte generale în zonele afectate şi că începând de joi, vor extinde analiza şi prognoza şi pentru regiunea Munteniei, în ceea ce priveşte impactul asupra Dunării.
Mircea Fechet a făcut un apel la cetăţeni să fie vigilenţi şi să respecte recomandările autorităţilor în condiţiile în care inundaţiile şi fenomenele meteorologice extreme pot afecta rapid comunităţile.
”Debitele Dunării la intrarea în ţară sunt astăzi la valoarea de 6.600 mc/s (aproape dublu faţă de media multianuală a lunii septembrie, 3.800 mc/s), vor fi în creştere ajungând până la valoarea maximă de 8.000 mc/s în data de 1 octombrie, conform prognozei emise de colegii noştri de la Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor”, afirmă, miercuri, reprezentanţii Administraţiei Apele Române.
Atenuarea este mai mare faţă de condiţiile anterioare
Aceştia arată că prognoza a fost elaborată pe baza ultimelor date din bazinul Dunării, a estimărilor prognostice şi a informaţiilor suplimentare primite în urma consultărilor cu experţii de la Centrele Naţionale de Prognoze Hidrologice din Ungaria şi Serbia, a precipitaţiilor prognozate pentru următoarea perioadă, precum şi a modificării atenuării acestei viituri în zonele natural inundabile, în amonte de Bogojevo.
De aceea, atenuarea este mai mare faţă de condiţiile anterioare (ca urmare a reducerii semnificative a debitului maxim şi a volumului undei de viitură).
Potrivit sursei citate, în situaţia în care se vor înregistra precipitaţii suplimentare pe afluenţii interiori ai Dunării, la intrarea în ţară, prognoza va fi reactualizată.
”Menţinem monitorizarea strictă a nivelurilor şi a liniei de apărare de la Dunăre, iar în situaţia în care se vor emite şi alte avertizări formaţiile de intervenţie vor fi dublate cu agenţi hidrotehnici. Hidrologii de la nivelul celor 7 Administraţii Bazinale de Apă – Apele Române Banat, Apele Române Jiu, Apele Române Olt, Apele Române Argeş-Vedea, Apele Române Buzău-Ialomiţa, Apele Române Prut-Bârlad şi Apele Române Dobrogea-Litoral transmit permanent informaţiile despre nivelurile Dunării în vederea reactualizării prognozelor şi după caz a emiterii unor noi avertizări/atenţionări hidrologice”, au precizat reprezentanţii Administraţiei Apele Române.
Mii de saci, materiale şi utilaje au fost aduşi aproape de sectorul românesc al Dunării. Totodată, au fost inspectaţi la pas cei 1.100 de kilometri de diguri, precum şi punctele vulnerable care au fost, în funcţie de situaţie, consolidate.