4.8 C
București
vineri, noiembrie 22, 2024

Un bucureștean fugar, inclus pe lista „Most Wanted”, prins în Italia. Individul clona carduri în Miami

Un bărbat de 34 de ani din București, inclus pe lista „Most Wanted” a Interpolului, a fost prins de polițiștii din Italia, în urma unei operațiuni comune cu autoritățile române și DIICOT.

Bărbatul era urmărit internațional după ce Tribunalul București emisese pe numele său un mandat de arestare preventivă pentru spălare de bani.

”În urma continuării activităţilor de cooperare poliţienească internaţională, dintre Poliţia Română şi autorităţile similare din alte state, a fost localizat şi prins, pe teritoriul Italiei, un urmărit naţional şi internaţional”, a anunţat, marţi, Poliţia Română.

”Astfel, la data de 29 spre 30 aprilie 2024, în urma schimbului de informaţii realizat de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Capitalei şi DIICOT-Structura Centrală, cu sprijinul Biroului Ataşaţilor de Interne din cadrul Ambasadei Italiei la Bucureşti, a fost depistat, în Italia, de Squadra Mobile Milano din cadrul Poliţiei de Stat din Italia, un bărbat, de 34 de ani, din Bucureşti, urmărit internaţional din categoria MOST WANTED, pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor”, a arătat sursa citată.

Pe numele bărbatului a fost emis, în 31 mai 2021, de către Tribunalul Bucureşti, un mandat de arestare preventivă, pentru spălare a banilor, dosar instrumentat de către DIICOT-Structura Centrală.

Se lucrează pentru predarea bărbatului către România

În continuare, pe teritoriul Italiei, se desfăşoară activităţile specifice în vederea predării bărbatului către România.

”La solicitarea formulată în luna iulie 2023, de către procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală, în temeiul dispoziţiilor art. 252¹ Cod procedură penală raportat la art. 29 din Legea nr. 318/2015 modificată şi completată prin Legea nr. 230/2022, Tribunalul Bucureşti a admis propunerea de valorificare anticipată, de către Agenţia Naţională de Administrarea a Bunurilor Indisponibilizate a mai multor bunuri mobile (4 autoturisme de lux) deţinute de către un inculpat (care se sustrage urmăririi penale), cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor”, a transmis, la rândul său, DIICOT, legat de acest caz.

Clona carduri în Miami

DIICOT anunţa, în 6 mai 2021, că au fost făcute opt percheziţii domiciliare, la locuinţele unei persoane suspectate de spălare de bani.

”În cauză s-a reţinut faptul că, în luna octombrie 2020, autorităţile judiciare din Statele Unite ale Americii au trimis în judecată membrii unei grupări infracţionale organizate, din care făcea parte şi un cetăţean român, grupare specializată în săvârşirea de infracţiuni informatice, respectiv operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, falsificare de titluri de credit sau instrumente de plată şi efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos. 

Din cercetările efectuate de către autorităţile judiciare din Statele Unite ale Americii a rezultat faptul că, în perioada martie 2019 – iunie 2020, cetăţeanul român împreună cu ceilalţi membri ai grupării au desfăşurat activităţi de montare de dispozitive de skimming la ATM-uri de pe raza oraşului Miami Beach, extragerea datelor aferente cardurilor bancare, falsificarea instrumentelor de plată şi retragerea frauduloasă a sumelor de bani din conturile persoanelor vătămate”, arăta atunci DIICOT.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.