4 C
București
joi, noiembrie 21, 2024

Ciolacu, întrebat dacă fiul său îl va vota la alegerile prezidenţiale: ”Nu l-am întrebat, sper”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, și-a exprimat dorința ca fiul său să participe la alegerile prezidențiale, menționând că, de obicei, acesta nu a votat din motive de lene sau din cauza studiilor.

Marcel Ciolacu a fost întrebat, marţi, la emisiunea Morning Glory, ce greşeli şi-ar dori să nu repete fiul său. 

”Funcţionează total diferit. Nu sunt tată, nu sunt Marcel, old man la fiecare întrevedere sau telefon. Aş vrea să mă asculte, să îi spun anumite lucruri să nu facă şi el aceleaşi greşeli pe care le-am făcut eu. Se pare că nu îmi iese şi cred că nu iese niciunui părinte. Până nu o păţeşti tu ca să o simţi…Are alt mod de viaţă, citeşte.

Mă uitam la el cum se uită pe laptop, cum citeşte, este cu totul şi cu totul altă generaţie. Încerc să îl înţeleg mai mult şi încerc să nu intru în intimitatea lui, lucru pe care mi l-am dorit şi noi în copilărie şi în adolescenţă şi în tinereţe.

Mi-aş dori să ştiu din provocările lor mult mai mult. Sunt foarte sensibili, este o generaţie mult mai sensibilă decât noi. Noi mergeam pe maidanul de fotbal, mai ne împingeam. Ei sunt cu totul altfel. Au prieteni în primul rând în social media, îşi caută informaţia din altă parte. Am nepoată care nu are televizor în casă”, a afirmat Marcel Ciolacu.

El a adăugat că fiul său este ocupat în această perioadă deoarece învaţă pentru rezidenţiat.

Întrebat dacă băiatul său îl va vota la alegerile prezidenţiale, Marcel Ciolacu a răspuns: ”Nu l-am întrebat, sper. În primul rând îmi doresc să meargă la vot. Nu s-a întâmplat întotdeauna. De obicei, îi mai întrebam, ai fost la votare? Mi-a fost lene, am avut de învăţat astăzi. Dar totuşi…Lasă că ieşi şi fără votul meu. Sper ca de data asta să meargă la vot”.

Chestionat dacă este un tată bun, a replicat: ”Mi-ar fi plăcut să mă implic mai mult”.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.