Telescopul spațial Euclid, conceput pentru a investiga unele dintre cele mai mari mistere ale universului, a surprins primele imagini ale cosmosului, potrivit CNN.
Cele două instrumente ale navei spațiale au preluat imaginile de testare preliminare, dezvăluind că totul la bord merge conform planului.
„După mai bine de 11 ani de proiectare și dezvoltare a lui Euclid, este entuziasmant și enorm de emoționant să vezi aceste prime imagini”, a declarat Giuseppe Racca, manager de proiect Euclid la Agenția Spațială Europeană, într-un comunicat.
„Este şi mai incredibil când ne gândim că vedem aici doar câteva galaxii, produse cu un reglaj minim al sistemului. Euclid, complet calibrat, va observa în cele din urmă miliarde de galaxii pentru a crea cea mai mare hartă 3D a cerului”.
Lansarea sa a avut loc în data de 1 iulie. După încheierea fazelor pregătitoare, începând din noiembrie anul acesta, Euclid va trimite doar în câteva zile un volum de date comparabil cu întreaga producţie a telescopului Hubble în cei 33 de ani de viaţă ai acestuia.
Potrivit Ministerului Cercetării şi Inovării, cele două imagini test au fost obţinute de cele două instrumente în timpul deplasării satelitului către Lagrange 2, instrumentele nefiind complet focalizate şi calibrate; ele nu au utilitate ştiinţifică, dar demonstrează funcţionarea impecabilă a sistemelor îmbarcate la bordul Euclid.
Euclid, cel mai nou observator al Agenţiei Spaţiale Europene, şi-a petrecut ultima lună de la lansarea sa din 1 iulie călătorind spre punctul său orbital, situat la 1 milion de mile (1,5 milioane de kilometri) de Pământ.
Telescopul cu diametrul de 1,2 metri (4 picioare) va rămâne în ceea ce este cunoscut sub numele de punctul Langrangian Soare-Pământ L2, unde se află şi telescopul spaţial James Webb al NASA, un parteneriat cu ESA şi Agenţia Spaţială Canadiană. Euclid va ţine pasul cu Pământul pe măsură ce planeta noastră orbitează în jurul Soarelui.
Oamenii de ştiinţă se simt deja încurajaţi de capacităţile prezentate de imaginile iniţiale ale lui Euclid, care demonstrează că telescopul ar putea depăşi aşteptările.
„Este fantastic să vedem că cea mai recentă achiziţie a flotei de misiuni ştiinţifice a ESA se comportă deja atât de bine”, a declarat directorul general al ESA, Josef Aschbacher, într-un comunicat. „Am încredere deplină că echipa din spatele misiunii va reuşi să folosească Euclid pentru a dezvălui atât de multe despre cei 95% din Univers despre care ştim atât de puţin în prezent”.
Euclid va petrece următoarele două luni testându-şi şi calibrându-şi instrumentele – o cameră pentru lumină vizibilă şi o cameră/spectrometru pentru infraroşu apropiat – înainte de a supraveghea aproximativ o treime din cer în următorii şase ani.