Dosarul 10 August. Şaisprezece persoane, între care foştii şefi din Jandarmerie, trimise în judecată

0
161

Şaisprezece persoane, între care foştii şefi din Jandarmerie, Laurenţiu Cazan, Sebastian Cucoş şi Cătălin Sindile, trimiși în judecată în Dosarul 10 August.

În urma incidentelor din 10 august 2018, un număr de 433 de persoane au fost rănite. Până în prezent, s-au constituit parte civilă în dosar 312 dintre persoanele vătămate. Trimiterea în judecată vine la cinci ani de la incidente.

Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anunţat, marţi, că procurorii Secţiei parchetelor militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a 16 inculpaţi, cercetaţi în stare de libertate, în cauza cunoscută generic sub denumirea ”Dosarul 10 august”.

Astfel, au fost trimişi în judecată: inculpatul  col. Cazan Laurenţiu Valentin, la data faptelor adjunct al directorului general al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti (DGJMB), în prezent ofiţer în cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, pentru abuz în serviciu şi fals intelectual, inculpatul col. (r) Cucoş Gheorghe Sebastian, la data faptelor inspector general al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, pentru abuz în serviciu; inculpatul col. (r) Sindile Ionuţ Cătălin, la data faptelor prim-adjunct al inspectorului general al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, pentru abuz în serviciu.

Inculpatul col. (r) Ciobanu Laurenţiu Cristian, la data faptelor comandant de batalion în cadrul DGJMB, pentru două infracţiuni de complicitate la purtare abuzivă şi o infracţiune de purtare abuzivă, aflate în concurs real; inculpatul col. Popescu Cătălin Răzvan, ofiţer în cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru două infracţiuni de complicitate la purtare abuzivă aflate în concurs real.

Inculpatul col. Zăvoianu Marian Ion, ofiţer în cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru purtare abuzivă; inculpatul lt.col. Dumitru Adrian Costel, ofiţer în cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru două infracţiuni de purtare abuzivă şi trei infracţiuni de complicitate la purtare abuzivă, aflate în concurs real.

Inculpatul mr. Moldoveanu Luca Florin, ofiţer în cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru două infracţiuni de complicitate la purtare abuzivă, aflate în concurs real; inculpatul cpt. Mihai Marius Daniel, ofiţer în cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru două infracţiuni de purtare abuzivă, aflate în concurs real.

Inculpatul plt. adj. (r) Belecciu Alin, pentru purtare abuzivă; inculpatul plt. maj. Bîrsan Marian Cristian, subofiţer în cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru două infracţiuni de purtare abuzivă, aflate în concurs real.

Inculpatul plt. adj. Bolat Cristian, subofiţer în cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru purtare abuzivă; inculpatul plt. adj. şef Buzatu George, subofiţer în cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru două infracţiuni de purtare abuzivă, aflate în concurs real.

Inculpatul plt. adj. Carmocanu Florea, subofiţer în cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru două infracţiuni de purtare abuzivă, aflate în concurs real; inculpatul plt. adj. şef (r) Custrin Bardahan Pavel, pentru purtare abuzivă; inculpatul plt. maj. (r) Zamfir George Constantin, pentru purtare abuzivă.

”În data de 10 august 2018, la ora 23.11, cu ocazia mitingului de protest ce a avut loc în Piaţa Victoriei din municipiul Bucureşti, col. Cazan Laurenţiu Valentin, în calitate de comandant al acţiunii, precum şi inculpaţii Cucoş Gheorghe Sebastia şi Sindile Ionuţ Cătălin, în calitate de coordonatori ai aceleiaşi acţiuni, şi-au îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu şi au ordonat efectivelor de jandarmi din subordine, cu încălcarea dispoziţiilor legale, intervenţia în forţă în vederea dispersării întregii mase de protestatari prezente în Piaţa Victoriei (aproximativ 30.000 persoane), intervenţie pe care ulterior au şi condus-o. Faptele inculpaţilor au avut drept consecinţe îngrădirea libertăţii de întrunire şi a dreptului la integritate fizică şi psihică a manifestanţilor prezenţi în Piaţa Victoriei, drepturi fundamentale prevăzute de Constituţia României şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), precum şi provocarea de suferinţe fizice sau leziuni ce au necesitat între 1 şi 50 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare unui număr de 433 de persoane”, se arată în comunicatul PICCJ.

Conform sursei citate, din cercetări a reieşit că intervenţia în forţă a jandarmilor s-a făcut cu încălcarea principiilor necesităţii, gradualităţii şi proporţionalităţii, principii consacrate de reglementările legale în materie şi reflectate în jurisprudenţa CEDO. Astfel, s-a reţinut că jandarmii au acţionat nu doar împotriva împotriva persoanelor care se manifestau violent, în vederea izolării acestora şi aplicării măsurilor legale, ci şi împotriva manifestanţilor paşnici, care constituiau marea majoritate a protestatarilor.

”În mod concret, cercetările efectuate au stabilit că militarii jandarmi au folosit cu ocazia executării misiunii respective un număr total de 63 grenade de mână cu efect acustic, 489 de grenade de mână cu efect iritant lacrimogen, 316 cartuşe de calibru 38 mm. şi 40 mm., de asemenea cu efect iritant lacrimogen, 8 pulverizatoare de capacitate mărită şi 168 pulverizatoare de mână”, afirmă procurorii.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.