31.7 C
București
duminică, iulie 6, 2025

Termenele-limită comerciale și tensiunile din piața petrolului anunță o săptămână decisivă pe piețele globale

Urmează o săptămână decisivă pentru relațiile comerciale dintre Europa și SUA, deoarce data de 9 iulie (termenul limită impus de președintele american Donald Trump pentru un acord comercial între UE și SUA) se apropie pe cât de rapid pe atât de imprevizibil.

Totuși – așa cum am văzut în aprilie, la Geneva, când SUA și China au ajuns pe neașteptate la un cadru de acord – nu-ți poți permite nici să ignori semnificația unui astfel de termen-limită.

Ceea ce știm cu siguranță este că un acord comercial complet este „imposibil” până la data menționată, după cum a declarat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, iar cea mai bună variantă pe care o poate spera Bruxellesul este un „acord de principiu”.

UE speră măcar la un acord minimal, pentru a arăta că există progres și pentru a evita impunerea unei taxe vamale de 50% asupra produselor exportate din blocul comunitar.

Marți și miercuri ar trebui să primim câteva indicii din partea Bruxellesului, când miniștrii europeni de finanțe se reunesc pentru întâlnirea lor periodică.

Capitala cartelului

Un alt eveniment, mult mai clar în desfășurare: Seminarul OPEC.

„Circul” revine la Viena, unde Seminarul Internațional al producătorilor de petrol are loc miercuri și joi la impunătorul Palat Hofburg din oraș. Întâlnirea oferă delegaților două zile de discuții și analize despre securitatea energetică și investiții.

Este o cu totul altă atmosferă față de zilele în care jurnaliștii asaltau sediul de beton al OPEC de pe cealaltă parte a capitalei austriece.

Înainte de pandemie, aceste întâlniri bienale erau haotice, iar jurnaliștii se luptau să smulgă declarații miniștrilor OPEC – unii dintre cei mai influenți din lume. Pe atunci, îmbulzeala era cunoscută cu un termen… ceva mai puțin politicos.

Membrii OPEC+ — un grup extins care include și producători din afara OPEC, precum Rusia — se întâlnesc în acest weekend pentru a decide o nouă (și foarte așteptată) creștere a producției, într-o lună extrem de volatilă pentru prețurile țițeiului.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.