Simion anunță că AUR revendică guvernarea: V-aţi dorit apă, hrană, energie; aţi primit taxe, război, sărăcie

Preşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor, George Simion, l-a acuzat marţi pe premierul Ilie Bolojan că a generat recesiune economică şi sărăcie, fără să taie „privilegii”, motive pentru care i-a cerut „să plece acasă”.

El a precizat că AUR îşi asumă „o guvernare viitoare” şi să redea „speranţa românilor”.

„Trei trimestre la rând avem criză economică. Prin prisma primelor dumneavoastră luni de guvernare, aţi generat sărăcie pentru că nu aţi tăiat privilegii. Este 5 mai. Ştiţi câţi vicepremieri aţi avut? Cinci! (…) Aţi avut timp zece luni, la dispoziţie, să tăiaţi privilegiile şi nu le-aţi tăiat. În schimb, aţi luat de la mame, de la veterani, de la pensionari, de la categoriile vulnerabile. De aceea trebuie să plecaţi acasă. Dragi români, mulţi dintre voi aţi susţinut şi v-aţi dorit apă, hrană, energie. Aţi primit, în ultimul an şi în ultimii ani, din partea celor care se pretind proeuropeni taxe, război, sărăcie. Este timpul prin votul de astăzi din Parlament vocea românilor să se audă”, a afirmat George Simion, în plenul reunit al Parlamentului, la dezbaterea moţiunii de cenzură.

Liderul AUR a susţinut că formaţiunea pe care o conduce va face în continuare „ceea ce este corect pentru români”.

„Nu putem trăi cu iluzia că aceiaşi oameni pot genera rezultate diferite. Este timpul pentru reconciliere naţională, este timpul pentru speranţă, este timpul pentru viitor. Da, ne asumăm viitorul acestei ţări, ne asumăm o guvernare viitoare, ne asumăm să redăm speranţa românilor. România trebuie să meargă înapoi la votul românilor, domnule Bolojan, dacă vreţi într-adevăr să fiţi reformatori: 300 de parlamentari, tăierea banilor pentru partidele politice şi două tururi pentru alegerea primarilor şi preşedinţilor de Consilii Judeţene”, a transmis George Simion.

Senatul şi Camera Deputaţilor s-au reunit, marţi, în şedinţă comună, pentru dezbaterea şi votul asupra moţiunii de cenzură la adresa Guvernului condus de liberalul Ilie Bolojan.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.