Ascuns într-o zonă deluroasă și aridă din nordul Spaniei, acest mic sat pare desprins dintr-o altă epocă. În realitate, el oferă o imagine a viitorului demografic, scrie Politico.
Într-o dimineață de iunie, când Yaiza Ferreiro Collazos își începe ora de limba engleză, în fața ei stau doar opt copii. Cei mai mari sunt în clasa a VI-a, ultimul an al ciclului primar, iar cei mai mici sunt în clasa a IV-a.
Profesoara, în vârstă de 30 de ani, spune că nu este ușor să îi predea pe toți împreună. Însă sunt prea puțini elevi pentru a forma clase separate.
Școala primară și grădinița Rodolfo Núñez Rodríguez au fost deschise în 1974 și construite pentru aproximativ 700 de copii din Vilardevós și din satele învecinate. Astăzi, instituția are doar 31 de elevi, de la grădiniță până în clasa a VI-a.
În afară de sunetul clopoțelului, clădirea este neobișnuit de tăcută, chiar și în pauze. Liniștea se extinde și asupra satului. Majoritatea oamenilor întâlniți pe ulițe sunt vârstnici. Multe case sunt abandonate, iar pe fațadele lor stau afișe cu mesajul „Se vende” – „De vânzare”.
Vilardevós este un caz extrem, dar nu unul izolat. În întreaga Europă, natalitatea scade, populația îmbătrânește, iar tot mai puțini tineri intră pe piața muncii.
Statele moderne de bunăstare se bazează pe un pact între generații. Cei care lucrează astăzi finanțează pensiile și sistemul de sănătate pentru persoanele în vârstă, având încrederea că generațiile următoare vor face același lucru pentru ei.
Scăderea natalității pune însă acest echilibru sub presiune. Tot mai puțini tineri intră în câmpul muncii, în timp ce generațiile numeroase se apropie de pensionare. Reforma pensiilor a devenit deja unul dintre cele mai dificile subiecte politice din Europa, iar sustenabilitatea sistemului de securitate socială reprezintă o preocupare constantă și în Statele Unite. Pe măsură ce populația îmbătrânește, aceste presiuni vor continua să crească.
Acest lucru obligă guvernele să răspundă unei întrebări din ce în ce mai urgente: pot convinge oamenii să aibă mai mulți copii? Iar dacă nu, poate imigrația să împiedice prăbușirea echilibrului demografic?
De ce scade natalitatea
Pentru ca populația unei țări să rămână stabilă fără imigrație, femeile trebuie să aibă, în medie, aproximativ 2,1 copii.
Potrivit celor mai recente date Eurostat, rata fertilității în Uniunea Europeană a scăzut la 1,34 copii pe femeie în 2024. În Spania, cea mai redusă valoare dintre marile state europene, fertilitatea a ajuns la 1,1 copii pe femeie și continuă să scadă.
Statele Unite sunt doar puțin mai bine situate. Rata fertilității, mult timp peste nivelul european, a coborât și ea mult sub pragul de înlocuire a populației. Potrivit Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC), aceasta a fost de 1,6 copii pe femeie în 2024.
Mult timp, scăderea natalității nu a fost privită ca o problemă urgentă. Efectele ei apar după decenii: lipsa copiilor de astăzi se transformă într-o lipsă de forță de muncă abia peste o generație. Când școlile se golesc și sistemele de pensii intră sub presiune, direcția demografică este deja greu de schimbat.
Europa și SUA păreau, de asemenea, mai puțin expuse decât unele state din Asia de Est. Taiwan, Hong Kong și Singapore se confruntă deja cu rate ale fertilității sub un copil per femeie.
Rămâne însă întrebarea dificilă: de ce se întâmplă acest lucru?
Există numeroase explicații.
Karen Benjamin Guzzo, sociolog la Universitatea Carolina de Nord, susține că o parte din scăderea natalității din SUA reflectă un succes al politicilor de sănătate publică: americanii reușesc mai bine să evite sarcinile la adolescente și nașterile neplanificate.
Dincolo de acest aspect, situația este asemănătoare pe ambele maluri ale Atlanticului:
- locuințele sunt prea scumpe;
- femeile își prioritizează cariera;
- bărbații se maturizează mai târziu;
- religia și-a pierdut influența;
- smartphone-urile și rețelele sociale afectează relațiile din viața reală;
- teama de schimbările climatice îi face pe unii să considere inutil sau chiar iresponsabil să aducă pe lume copii.
Fiecare ipoteză are susținători, cărți și argumente proprii. Totuși, niciuna nu explică singură declinul.
Profesorul Berkay Ozcan, specialist în politici sociale la London School of Economics și tată a doi copii, consideră că nu există un singur vinovat.
Scăderea natalității este rezultatul unei combinații de factori: piața muncii nesigură, costurile ridicate ale locuințelor, schimbarea valorilor sociale, perioadele mai lungi de educație și standardele tot mai ridicate privind creșterea copiilor.
Toți acești factori au însă un efect comun: amânarea momentului în care oamenii devin părinți.
Sondajele arată că tinerii își doresc, în medie, aproximativ doi copii. Însă mulți aleg să aștepte până când se simt pregătiți profesional, financiar și emoțional, iar de multe ori întârzie mai mult decât și-au propus inițial.
Demografa Eva Beaujouan, de la Universitatea din Viena, vorbește și din experiență personală. La 34 de ani, ea și partenerul său au încercat să aibă un copil. Au reușit abia cinci ani mai târziu, după fertilizare in vitro.
„Nu mi-aș fi imaginat niciodată că, începând la 34 de ani, voi avea astfel de probleme”, spune Beaujouan, în prezent în vârstă de 48 de ani, care și-a dedicat cercetările maternității târzii.
Ea subliniază că tendința de a amâna momentul nașterii nu mai caracterizează doar profesioniștii din marile orașe, ci este prezentă în toate categoriile sociale.
Fertilizarea asistată poate crea un fals sentiment de siguranță. Ea poate crește șansele de concepție, dar nu garantează un copil și nu poate elimina complet efectele vârstei.
„Este invazivă. Este costisitoare. Creează inegalități. Puțini oameni și-o permit. Și, desigur, de multe ori nu funcționează”, spune cercetătoarea.
Costul copiilor
Problema natalității reflectă o contradicție economică fundamentală: copiii sunt indispensabili pentru funcționarea statului social, dar reprezintă un cost major pentru familiile care îi cresc.
În trecut, copiii contribuiau prin muncă și reprezentau o garanție pentru bătrânețe. În statele moderne, acest rol aproape că a dispărut.
„Deși copiii sunt esențiali pentru funcționarea sistemului de protecție socială, ei nu mai au o funcție economică în interiorul gospodăriei”, explică Beaujouan.
Dincolo de satisfacțiile personale pe care le aduc, creșterea copiilor este costisitoare, poate întrerupe cariera și reduce veniturile pe termen lung.
În Statele Unite, creșterea unui copil până la maturitate costă aproximativ 320.000 de dolari pentru o familie din clasa de mijloc, potrivit estimărilor ajustate cu inflația pe baza datelor Departamentului Agriculturii.
În Marea Britanie, organizația Child Poverty Action Group estimează costul la aproximativ 250.000 de lire sterline.
Pentru o familie preocupată exclusiv de siguranța financiară la pensie, investiția acestor bani în economii sau pe piețele financiare poate aduce un randament economic mai mare decât creșterea unui copil.
Ceea ce este rațional pentru fiecare familie în parte poate deveni însă o problemă majoră atunci când același comportament este repetat la nivelul întregii societăți.
Martin Bujard, director de cercetare la Institutul Federal pentru Studiul Populației din Germania, explică faptul că pentru o țară industrializată nu numărul total al locuitorilor este decisiv, ci raportul dintre cei care intră pe piața muncii și cei care ies la pensie.
„Dacă acest echilibru este aproximativ menținut, economia și sistemele sociale funcționează. Dacă în urma unei generații foarte numeroase vin prea puțini tineri, atunci apar probleme serioase”, afirmă Bujard.
