Purtătorul de cuvânt al MAE Radu Filip i-a răspuns sâmbătă purtătoarei de cuvânt a MAE rus Maria Zaharova, care s-a referit la ”redenumirea” limbii molodoveneşti în limba română.
MAE i-a precizat acesteia că principele Dimitrie Cantemir a afirmat cu secole în urmă că Ţara Românească şi Moldova au aceeaşi limbă şi că nu există „limba moldovenească”, sugerând totodată că Zaharova se numără printre cei cei care ”refuză realitatea şi nu cunosc istoria”.
”O scurtă reamintire pentru cei care refuză realitatea şi nu cunosc istoria: principele Dimitrie Cantemir a afirmat cu secole în urmă că Ţara Românească şi Moldova au aceeaşi limbă. Nu există „limba moldovenească”, doar română”, a scris pe contul său de pe reţeaua socială X, purtătorul de cuvânt al MAE.
El a răspuns astfel afirmaţiilor făcute de purtătoarea de cuvânt a MAE rus Maria Zaharova care sa referit la ”redenumirea” limbii moloveneşti limba română.
”Pe 30 octombrie, oficialii moldoveni au suspendat licenţele a şase posturi de televiziune care ar fi promovat interese străine. Preşedintele Republicii Moldova Maia Sandu este cetăţean al României şi totuşi interesele altor ţări sunt promovate de canalele ruseşti? Eşti sigur că asta are sens? Un cetăţean al României, fiind liderul Moldovei, a redenumit limba moldovenească română. Şi totuşi, se spune că canalele ruseşti promovează interese străine. Este o lume cu oglindă. Aceşti oameni nu pot fi atât de siguri că orice ştire falsă va funcţiona”, a declarat Zaharova joi.
Declarația purtătorului de cuvânt al MAE rus, o voce principală în propaganda susținută de Vladimir Putin, vine după ce şeful Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS) din Republica Moldova, Alexandru Musteaţă a propus Comisiei pentru Situaţii Excepţionale să suspende temporar licenţa a şase posturi de televiziune controlate de oligarhii fugari Ilan Şor şi Vladimir Plahotniuc, între care Publika TV, şi blocarea a 31 de portaluri web, dintre care 21 – inclusiv site-ul agenţiei oficiale de presă ruse TASS – sunt gestionate direct de Moscova.
Propagandă fără scrupule
În martie, după ce Parlamentul de la Chişinău a adoptat legea care prevede înlocuirea „limbii moldoveneşti” în legislaţia naţională cu „limba română”, Zaharova a susţinut că „limba moldovenească” ar fi un simbol de autoidentificare a locuitorilor Republicii Moldova.
În context, oficialul rus se întreba a cui este acum Basarabia.
”Renunţând la limba moldovenească, actualul regim de la Chişinău abordează întrebarea: a cui este acum Basarabia (care până la 1940 a fost ocupată de România) şi cui aparţin pământurile de la Nistru (care până la 1940 intrau în componenţa Ucrainei)?
Acum limba moldovenească într-un mod paradoxal, oficial, s-a păstrat doar în Transnistria. Dacă se doreşte transcrierea limbii, atunci ar trebui să urmeze logica istorică numind limba română drept limba moldovenească şi nu viceversa”, a conchis atunci Zaharova care a ţinut să facă referire şi la nişte „adevăruri istorice”, blamând existenţa până la sfârşitul secolului XVIII a limbii române.