Ministerul rus al Apărării: Ucraina a contractat circa 12.000 de mercenari străini, peste 700 ar fi români

0
145

Ucraina a contractat de la începutul invaziei ruse aproximativ 12.000 de mercenari din 84 de ţări, potrivit unei estimări publicate luni de Ministerul rus al Apărării, relatează agenţia EFE.

„În total, începând din 24 februarie 2022, au sosit oficial în ţară (în Ucraina) pentru a participa la acţiuni combatante de partea armatei ucrainene 11.675 de mercenari din 84 de ţări”, a susţinut Ministerul rus al Apărării pe contul său de Telegram.

Majoritatea mercenarilor au venit în Ucraina în primele luni după declanşarea conflictului, în perioada martie-aprilie 2022, dar după ce s-au înregistrat primele victime în rândul lor fluxul sosirilor a diminuat, a remarcat armata rusă.

„Majoritatea grupurilor au venit din Polonia (peste 2.600 de persoane), Statele Unite şi Canada (peste 900 de persoane), Georgia (peste 800 de persoane), Regatul Unit şi România (peste 700 de persoane)” şi au venit de asemenea în Ucraina mercenari din Croaţia, Franţa şi zone siriene aflate sub controlul Turciei, potrivit Ministerului rus al Apărării.

Acesta mai afirmă că până la sfârşitul lunii iunie a fost confirmată moartea în luptă a 4.845 de mercenari străini, majoritatea din SUA, Canada şi mai multe ţări europene. „Alţi 4.801 combatanţi străini au părăsit Ucraina după ce au înţeles atitudinea regimului de la Kiev faţă de ei”, astfel că la ora actuală „în rândurile armatei ucrainene mai sunt 2.029 mercenari” străini, estimează Ministerul Apărării de la Moscova.

Acesta notează de asemenea că, potrivit declaraţiilor prizonierilor de război ucraineni, comandanţii armatei ucrainene nu-şi asumă nicio responsabilitate pentru pierderile în rândul soldaţilor străini, pe care-i „aruncă în luptă primii să fie măcelăriţi şi îi recuperează ultimii când sunt răniţi”.

„În contextul eşecului noului val de mobilizări în Ucraina, şi pentru a muşamaliza pierderile catastrofice de efective ale armatei ucrainene, regimul de la Kiev a crescut recrutările în ţări din Asia, America Latină şi Orientul Mijlociu pentru a atrage mercenari străini”, afirmă în continuare ministerul rus.

În ultima lună, potrivit acestuia, Ucraina a început recrutarea de mercenari din Argentina, Brazilia, Afganistan, Irak şi din teritoriile siriene aflate sub control american, fiind sporite concomitent eforturile de recrutare din SUA şi Canada în urma scăderii interesului cetăţenilor polonezi, britanici şi în general europeni de a lua parte la acest conflict.

La puţin timp după invazia declanşată de Rusia pe 24 februarie 2022, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a lansat un apel către cetăţenii străini cu pregătire militară să vină în Ucraina în ”legiunea internaţională” a voluntarilor pentru a ajuta la apărarea acestei ţări.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.