Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut o scurtă oprire la Suceava după ce a prticipat la o conferință la Vilnius.
După ce a aterizat pe aeroportul din Suceava, Zelenski a fost preluat de o coloană oficială și a mers spre Ucraina prin PTF Siret.
Președintele Zelenski a aterizat pe Aeroportul Internațional Suceava cu o aeronavă Airbus A319-115 cu indicativul UR-ABA aparținând administrației ucrainene.
Coloana oficială a fost surprinsă de mai mulți localnici din Suceava.
Președintele Ucraineni a fost preluat de la scara avionului de un autovehicul cu care a plecat ulterior cu o coloană oficială, însoțită de echipaje de poliție, spre PTF Siret intrând apoi în Ucraina.
Potrivit flightaware.com, aeronava președintelui ucrainean a plecat joi dimineața din Rzeszow din Polonia și a zburat spre Vilnius unde Zelenski a participat la Inițiativa celor Trei Mări, iar seara, avionul a plecat din Vilnius și a aterizat pe Aeroportul Internațional Suceava de unde președintele Ucrainei a fost preluat pe roți și a mers în Ucraina.
Ulterior, aeronava a plecat de la Suceava la Cracovia.
La Summitul de la Vilnius al Inițiativei celor Trei Mări a participat și președintele României, Klaus Iohannis, care a subliniat importanţa proiectelor de conectare a întregului Flanc Estic atât pe drum, cât şi pe cale ferată, legând Marea Neagră de Baltică.