România rămâne o ţară de origine pentru victimele traficului de persoane. În ce ţări sunt exploatate victimele

0
88

În prima jumătate a acestui an au fost făcute peste 400 de percheziţii domiciliare în urma cărora peste 200 de persoane au fost trimise în judecată pentru 582 de infracţiuni privind traficul de persoane, potrivit unui bilanţ al Poliţiei.

Potrivit unui comunicat de presă, de sâmbătă, poliţiştii Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate, împreună cu procurorii DIICOT, la nivel naţional au făcut 405 percheziţii domiciliare, pentru depistarea unor persoane care se ocupau cu traficul de persoane.

În urma acţiunilor comune, au fost reţinute 186 de persoane bănuite, instanţele au dispus arestarea a 149 dintre acestea, au fost emise 8 mandate de arestare la domiciliu şi 3 mandate de arestare în lipsă. De asemenea, faţă de 53 de persoane a fost dispusă măsura controlului judiciar.

”Au fost emise 60 de rechizitorii, prin care au fost trimişi în judecată 238 de persoane, pentru săvârşirea a 582 de infracţiuni de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, trafic de minori, proxenetism, spălare de bani şi infracţiuni conexe”, se arată în comunicat.

Totodată, prin rechizitoriile emise de DIICOT, au fost destructurate 20 de grupuri infracţionale organizate, fiind trimise în judecată 132 de persoane, pentru săvârşirea aceloraşi infracţiuni.

”Dintre cele 1.279 de dosare penale în care Direcţia de Combatere a

Criminalităţii Organizate a efectuat investigaţii în cursul anului 2022, sub delegare, 693 au vizat fapte de trafic internaţional de persoane, respectiv 54,2%, iar 586 trafic intern, reprezentând 45,8%”, mai arată Poliţia Română.

Sursa citată a precizat că, în comparaţie cu anul 2022, se remarcă păstrarea aceloraşi zone în care victimele sunt exploatate: Germania (32,03%), Marea Britanie (24,09%), Italia (20,49%), Spania (9,66%), Elveţia (8,36%), Franţa (7,93%), Austria (7,21%), Olanda (5,05%), Belgia (4,32%), urmate de alte state, în procent mai mic, precum Irlanda, Danemarca, Suedia, Grecia, Cipru, Ungaria, Portugalia, Norvegia etc.

În ceea ce priveşte exploatarea victimelor în plan intern (45,8% din totalul investigaţiilor), sunt preferate victimele minore, din cauza faptului că sunt mai uşor de recrutat şi exploatat, în special prin obligarea la practicarea prostituţiei şi nu este necesară călătoria externă, respectiv trecerea frontierei.

Poliţiştii au constatat că recrutarea victimelor se face prin aceleaşi metode, respectiv prin promisiunea falsă de obţinere a unor locuri de muncă mai bine plătite sau prin metoda loverboy. Alte metode sunt abuzul, şantajul emoţional, reţinerea documentelor sau chiar violenţă.

”Ca şi în anii precedenţi, România rămâne, în principal, o ţară de origine pentru victimele traficului de persoane, din cauza unor condiţii de vulnerabilitate crescută a unor segmente de populaţie în căutare de oportunităţi mai bune de viaţă (push factors). Majoritatea victimelor de cetăţenie română sunt recrutate în ţară, pentru ca mai departe exploatarea să aibă loc pe teritoriul altor state, în special în state unde există cerere pentru forţă de muncă ieftină, pentru servicii sexuale sau unde există contextul şi se tolerează faptele de cerşetorie, creându-se astfel premisele victimizării (pull factors)”, se mai arată în comunicat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.