Rusia aproape de un Război Civil. Mercenarii lui Prigojin au ocupat minsterul Apărării din orașul Rostov

0
155

Presa din Rusia scrie că șeful Wagner, Evgheni Prigojin, le-a ordonat luptătorii săi să intre în regiunea rusă Rostov, care este vecină cu Ucraina, scrie CNN.

Prigojin a amenințat anterior că se va răzbuna pe armata Rusiei după ce a acuzat conducerea că a ucis mai mulți luptători wagner printr-un bombardament al unei baze militare.

La un an și jumătate de la invazia în Ucraina, Rusia este în pragul unui război civil. De necrezut, dar liderul grupării Wagner, Evgheni Prigojin, și-a trimis trupele în Rusia cu scopul declarat de a schimba conducerea Ministerului rus al Apărării.

Mercenarii Wagner însoțiți de tancuri și blindate ușoare au ocupat sediul minsterului Apărării din orașul Rostov, dar și sediul poliției și primăria, printre altele.

În acest timp la Moscova, Prigojin a fost declarat agent străin și pus sub acuzare pentru „rebeliune armată”. Kremlinul a anunțat că președintele Vladimir Putin a fost informat despre situația care se desfășoară în sud-estul Rusiei și mai multe unități speciale au fost puse în alertă. Până acum, nu au avut loc ciocniri masive între militanții Wagner și armata rusă, dar s-au înregistrat schimburi de focuri de armă. În acest timp, Kievul și aliații săi urmăresc îndeaproape desfășurarea de forțe din Rusia.

Așa-zisul conflict dintre unitățile Wagner și ministerul rus al Apărării a izbucnit după ce armată ar fi bombardat, la ordinele ministrului Șoigu, o bază Wagner aflată în spatele frontului, în Ucraina.

Potrivit mercenarilor lui Prigojin, atacul ar fi fost lansat de unități ale armatei ruse.
La scurt timp de la apariția imaginilor, liderul Wagner – Evgheni Prigojin – a anunțat că în spatele atacului ar fi ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, și șeful statului major al armatei ruse, Gherasimov.

Evgheni Prigojin, șeful grupării Wagner: „Ministrul Apărării a venit în Rostov special ca să conducă o operațiune împotriva grupării Wagner. A folosit artileria și piloți de elicoptere într-un mod stupid, ca să ne distrugă.”

Prigojin a anunțat apoi că va lua, de la sine putere, măsuri împotriva lor.

Evgheni Prigojin, șeful grupării Wagner: „Consiliul Comandanților grupării Wagner a decis: răul adus de conducerea militară asupra țării trebuie oprit. (Ei) nu țin cont de viețile soldaților. Au uitat ce înseamnă „justiție”, o vom aduce înapoi. Cei care i-au distrus azi pe oamenii noștri, care au distrus zeci de mii de vieți ale unor soldați ruși, vor fi pedepsiți”.

Prigojin a punctat apoi că toți cei care se vor pune în calea mercenarilor săi vor fi considerați inamici. Inclusiv membrii armatei ruse.

Evgheni Prigojin, șeful grupării Wagner: „Cer ca nimeni să nu opună rezistență. Pe toți cei care vor încerca să reziste, îi vom considera un pericol și îi vom distruge imediat, inclusiv orice punct de control din drumul nostru. Și orice aviație pe care o vom vedea deasupra noastră.”

Peste noapte, Prigojin a lansat noi acuzații la adresa conducătorilor militari ruși, pe care îi consideră vinovați de eșecul invaziei din Ucraina. I-a numit „criminali” și „trădători” pe Gherasimov și pe Șoigu, a amenințat că-l va executa pe ministrul Apărării în Piața Roșie și a făcut apel la patrioții ruși să iasă înarmați în stradă.



LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.