Sam Bankman-Fried ar trebui să petreacă între 40 și 50 de ani de închisoare după ce a fost condamnat pentru furtul de 8 miliarde de dolari de la clienții platformei sale de criptomonede FTX, aflată în faliment, au declarat vineri procurorii, conform Reuters.
În noiembrie, un juriu l-a găsit pe Bankman-Fried, în vârstă de 32 de ani, vinovat pentru șapte capete de acuzare de fraudă și conspirație.
Procurorii federali din Manhattan au spus că „mii de oameni obișnuiți”, inclusiv rezidenți din țările instabile și sfâșiate de război, și-au încredințat economiile către FTX.
”Chiar şi acum Bankman-Fried refuză să admită că ceea ce a făcut a fost greşit. Viaţa lui în ultimii ani a fost una de lăcomie şi orgoliu de neegalat; de ambiţie şi raţionalizare; şi de a curta riscul şi a paria în mod repetat cu banii altora”, au scris procurorii într-un memorandum de sentinţă.
Ei solicită confiscarea a 11 miliarde de dolari, pentru pierderile suferite de investitorii FTX şi de creditorii Alameda.
Avocatul fostului miliardar, Marc Mukasey, i-a spus judecătorului de district din SUA Lewis Kaplan că ar fi potrivită o pedeapsă de închisoare de la 5-1/4 la 6-1/2 ani.
El a spus că clienţii FTX îşi vor primi cei mai mulţi bani înapoi şi că Bankman-Fried nu şi-a propus să fure.
Bankman-Fried plănuieşte să facă apel
Mark Botnick, un purtător de cuvânt al lui Bankman-Fried, a declarat că Mukasey va depune un răspuns săptămâna viitoare la memoriul procurorilor.
Kaplan urmează să-l condamne pe Bankman-Fried pe 28 martie, la tribunalul federal din Manhattan.
Bankman-Fried plănuieşte să facă apel la condamnarea şi sentinţa sa.
El este fiul a doi profesori la Stanford Law School. Absolvent al Institutului de Tehnologie din Massachusetts, Bankman-Fried a lucrat pe Wall Street înainte ca valoarea activelor digitale, cum este bitcoin, să aibă o creştere explozivă, la o valoare net, estimată cândva de revista Forbes la 26 de miliarde de dolari.
Averea lui s-a evaporat în noiembrie 2022, când FTX şi-a declarat falimentul după un val de retrageri ale clienţilor.
În memoriul de sentinţă, procurorii au indicat educaţia sa privilegiată şi de elită drept motive pentru care ar trebui să se confrunte cu o sentinţă deosebit de dură.
„Ştia ceea ce societatea considera ilegal şi lipsit de etică, dar a ignorat asta bazat pe o megalomanie pernicioasă ghidată de propriile valori şi de simţul superiorităţii inculpatului”, au scris aceştia.