Centrele groazei din Mureș. Persoane cu dizabilități găsite pe saltele pline de fecale, urină şi sânge | Foto

0
159

Centrul de Resurse Juridice (CRJ) anunţă, joi seară, că beneficiarii din subsolul azilului din Mureş erau cazaţi printre grămezi de moloz, pe saltele pline de fecale, urină şi sânge.

Cei mai mulţi nu puteau vorbi şi nu se puteau mişca, fiind plini de muşte, murdărie şi malnutriţi. Două persoane, în stare gravă, au fost descoperite ascuse într-o încăpere încuiată de trei metri pătraţi, fără lumină naturală, stând într-un pat. În total erau 30 de persoane în centru, 13 fiind transportate la spital. Autorităţile au întocmit documente care vor fi predate DIICOT.

Centrul de Resurse Juridice anunţă, joi seară, că  a efectuat o vizită de monitorizare neanunţată la Centrul de îngrijire şi asistenţă Căsuţa Lu’ Min din localitatea Bărdeşti, judeţul Mureş.

”Echipa a constatat că, pe lângă cei 23 de beneficiari ai centrului cazaţi în camere, în subsolul clădirii erau ascunse în spatele unei perdele de plastic, printre grămezi de moloz, materiale de construcţie, saci de haine, echipamente medicale vechi, 4 persoane cu dizabilităţi grave care zăceau culcate pe saltele murdare de fecale, urină şi sânge, cu muşte pe ele, care nu se puteau apăra şi nu puteau cere ajutor (nonverbale şi incapabile a se deplasa). Una dintre persoane era în stare avansată de malnutriţie (piele şi os), cu leziuni la nivelul şoldului, acoperită de muşte, mirosind puternic a fecale”, a transmis, joi seară, CRJ, într-un comunicat de presă.

Sursa citată a precizat că o altă persoană din subsol era acoperită de fecale şi sânge la nivelul feţei şi a mâinilor

”Celelalte 2 persoane nu se puteau mişca şi nu puteau să comunice, fiind deosebit de speriate când am încercat să ne apropiem de ele. La orele 13:30, imediat după ce am văzut persoanele din subsol, am cerut de urgenţă ajutor la 112. Până la sosirea echipajelor de poliţie şi salvare, am mai identificat o persoană care locuia în subsol, dar care se putea deplasa şi ieşise din acel spaţiu, la parterul imobilului”, se mai arată în comunicat.

Potrivit documentului citat, după aproximativ 4 ore, la sugestia unui rezident şi pentru că nu puteau fi identificate fizic toate persoanele, echipa a mai identificat o cameră în spatele bucătăriei, fără clanţă, pe care era un afiş pe care scria Materiale de construcţii. 

”Am solicitat deschiderea uşii şi am constatat că dincolo de aceasta mai era câteva încăperi în care am găsit alte 2 persoane aflate în stare gravă, blocate într-o cameră de aproximativ 3 m2, fără aerisire, fără iluminat, într-un pat. Accesul către acest spaţiu era blocat printr-o masă de metal pe care erau aşezate cărămizi. Am solicitat din nou serviciul de ambulanţă pentru aceste 2 persoane”, a mai transmis sursa citată.

CRJ a precizat că unii dintre beneficiarii centrului au declarat că au fost legaţi, ameninţaţi, bătuţi de către personalul şi conducerea centrului, prezentând leziuni specifice legării la nivelul mâinilor.

La rândul lor, reprezentanţii ISU Mureş au precizat că s-a intervenit pentru acordarea de asistenţă medicală, prim ajutor de urgenţă şi transportul unor persoane vârstnice cazate într-un centru de îngrijire din localitatea Bărdeşti.

”Până în momentul de faţă din totalul de 30 de persoane identificate, 13 au fost deja transportate la UPU Târgu Mureş pentru îngrijiri medicale suplimentare, acestea suferind afecţiuni cronice. De asemenea, o persoană a fost preluată de aparţinători şi alte 17 persoane vor fi relocate în alte centre de îngrijire aparţinând de DGASPC din municipiul Sighişoara (4 persoane) şi localităţile Luduş (9 persoane) şi Ideciu (3 persoane)”, a mai transmis ISU Mureş.

Prefectul judeţului Mureş, Mara Togănel, a precizat că s-au făcut toate documentele care vor fi înaintate spre competenta soluţionare către DIICOT Mureş.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.