Astăzi s-a inaugurat ”Golden Gate” de România, proiectat să reziste 120 de ani. Accesul bicicliștilor și pietonilor va fi interzis

0
162

Supranumit Golden Gate de România, podul peste Dunăre de la Brăila a fost inaugurat astăzi la ora 11,00 şi a fost dat în trafic începând cu ora 13,00, fiind proiectat să aibă o durată de viaţă de 120 de ani.

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Irinel Ionel Scrioşteanu a dat publicităţii miercuri mai multe detalii legate de podul suspendat peste Dunăre, care va fi inaugurat joi, la ora 11,00 şi va fi dat în trafic începând cu ora 13,00, fiind un obiectiv proiectat să aibă o durată de viaţă de 120 de ani.

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Irinel Ionel Scrioşteanu: „Despre noul pod, care nu doar traversează fluviul, ci leagă România peste Dunăre – joi, 6 iulie, începând cu ora 13,00, vom da în trafic Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila/Galaţi – Tulcea, acesta fiind cel mai mare pod suspendat construit vreodată în România, al treilea ca dimensiune din Europa şi ultimul pod peste Dunăre înainte de vărsarea în Marea Neagră”.

Secretarul de stat a prezentat şi un rezumat al volumului de lucrări realizate la podul suspendat peste Dunăre, dar şi alte informaţii legate de acest obiectiv de investiţii, cel mai mare din România de după 1989.

„Lungimea totală a podului este de 1974,3 metri; înălţimea turnurilor este de aproximativ 193 metri de la partea superioară a fundaţiei; podul are 3 deschideri: o deschidere principală (1120 m) şi două deschideri laterale de 489,6 metri pe malul brăilean şi de 364,6 metri pe malul tulcean; tablierul metalic cântăreşte 20.860 tone, iar segmentele acestuia au fost #madeinRo la Şantierul Naval Brăila, cu tablă de la Complexul Siderurgic din Galaţi; pentru întinderea cablurilor principale, s-a folosit o procedură în premieră pentru România: s-au folosit fire de cablu de cca 5,44 mm, care au format pachete de câte 544 fire, iar toroanele, în număr de 16, au format, ulterior, cablul principal. Au o lungime de 81.000 km, ceea ce înseamnă că ar putea înconjura Pământul de 2 ori”, mai arată Scrioşteanu.

Accesul interzis pentru bicicliștilor și pietoni

Purtătorul de cuvânt CNAIR: „Ca să ne înțelegem: podul este în afara localităților. Ca atare, nu a fost conceput pentru circulație pietonală și de biciclete. Deci, nu există piste dedicate, dar a fost prevăzut, prin proiect, cu trotuare de întreținere, largi de aproape 3 metri fiecare, care tehnic permit deplasarea și pietonală, și cu biciclete. Dar acest lucru va fi interzis pentru că podul are o anumită înălțime, sunt curenți de aer, pe scurt, sunt riscuri. Este vorba despre rațiuni de siguranță”.

Pentru început, circulația mașinilor se va face între orele 6.00 și 21.00, urmând ca noaptea să fie închisă circulatia pentru demontarea macaralele și altor utilaje folosite la construcție. În weekend, se va circula pe pod 24 din 24 de ore.

Durată de viață de 120 de ani

Principalele lucrări prevăzute în contractul de realizare a Podului suspendat peste Dunăre sunt: 2 viaducte de acces, 1 viaduct peste calea ferată, 23,4 km lucrări rutiere (drumuri), 35 poduri, pasaje şi structuri minore, 86 podeţe, 9 noduri rutiere şi sensuri giratorii, 1 Centru de întreţinere şi coordonare, 1 staţie de taxare.

„Podul suspendat peste Dunăre este proiectat să aibă o durată de viaţă de 120 ani; are un centru de monitorizare şi control care va înregistra permanent starea podului, prin cei 50 de senzori instalaţi pe pod în punctele esenţiale; pentru această structură, s-a efectuat cel mai complex şi avansat proiect de testare a unui pod din România; la acest pod, va funcţiona un sistem de dezumidificare a tuturor ansamblurilor podului, inclusiv a tablierului metalic şi a cablurilor. Cablurile sunt izolate pe exterior cu o protecţie care asigură etanşeitatea, iar aerul din interior va fi permanent dezumidificat şi monitorizat, astfel încât să se asigure un mediu anticoroziv; pentru a asigura durabilitate şi protecţie anticorozivă ridicată, tablierul metalic este, de asemenea, dezumidificat în interior, anumite rigidizări longitudinale fiind utilizate drept canale pentru distribuţia aerului dezumidificat în spaţiul intern al tablierului, iar un sistem de senzori va monitoriza asigurarea păstrării stării de umezeală din casetă sub nivelurile ce provoacă oxidarea. Se va menţine o umiditate relativă sub 40%, pentru a nu exista coroziune şi pentru a permite circulaţia pe pod în siguranţă, în orice anotimp”, maispune Scrioşteanu.

Valoarea proiectului: Aproximativ 2 miliarde de lei

„Valoarea iniţială a proiectului este de 1.995.932.260 RON, fără TVA, finanţat din fonduri externe nerambursabile, iar constructorul este Asocierea Astaldi S.P.A. – IHI Infrastructure System Co. Ltd. În prima etapă, traficul rutier va fi deschis pe relaţia parţială, cu descărcare în judeţul Tulcea pe drumul până la Măcin (etapa I), urmând ulterior ca varianta până la Jijila (etapa II) să fie finalizată cât mai repede. La puţin timp de la preluarea mandatului de secretar de stat, în data de 24 februarie 2020, am efectuat prima vizită pe acest şantier şi am coborât 40 metri în pământ, unde se lucra la radierul primului bloc de ancoraj. De atunci, am coordonat şi m-am implicat permanent în evoluţia lucrărilor şi mă bucur că am făcut echipă cu colegii din minister şi CNAIR, dar şi cu antreprenorul şi ceilalţi factori implicaţi, ajungând astfel la punctul în care acest obiectiv major al României va fi dat în trafic”, a completat Scrioşteanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.