22.1 C
București
joi, septembrie 24, 2026
Acasă Război în Ucraina Guvernator rus: Ucraina a utilizat muniţii cu dispersie asupra unei localităţi de...

Guvernator rus: Ucraina a utilizat muniţii cu dispersie asupra unei localităţi de la frontieră

0
453

Guvernatorul regiunii ruse Belgorod, de la graniţa cu Ucraina, a acuzat Kievul sâmbătă de bombardarea satului Juravliovka cu muniţii cu dispersie, dar că nu s-au înregistrat victime sau pagube, scrie Reuters.

„În regiunea Belgorod, 21 de tiruri de artilerie şi trei cu muniţie cu dispersie trase dintr-un lansator de rachete multiplu de către armata ucraineană asupra satului Juravliovka”, a declarat Viaceslav Gladkov pe Telegram.

Reuters nu a reuşit să verifice în mod independent declaraţiile guvernatorului rus pe care le-a făcut pe contul său din Telegram, fără a oferi dovezi vizuale. Nu a existat niciun comentariu imediat din partea Ucrainei.

Ucraina a primit bombe cu dispersie luna aceasta din SUA, dar s-a angajat să le folosească doar pentru dislocarea concentrărilor de trupe inamice.

Acestea conţin zeci de bombe mici, care aruncă o ploaie de schije pe o zonă extinsă, dar sunt interzise în multe ţări din cauza pericolului potenţial pe care îl reprezintă pentru civili.

Ucraina a spus în mod repetat că utilizarea lor se va limita la câmpul de luptă.

Regiunea Belgorod, care se învecinează cu Ucraina, a fost vizată în mod repetat de ceea ce Rusia spune că este bombardarea nediscriminatorie din partea forţelor armate ale Ucrainei.