0.1 C
București
vineri, noiembrie 22, 2024

Plan roșu de intervenție în București. 15 oameni au fost răniți după ce o locomotivă a lovit vagoanele la care urma să se cupleze

Un grav accident feroviar s-a produs vineri seară, în Gara Basarab din București. O locomotivă a lovit vagoanele la care urma să se cupleze, după ce ar fi rămas fără frâne.

În urma impactului, 15 persoane au fost rănite, dintre care 8 au fost transportate la spital.

Incidentul, în care a fost implicată locomotiva operatorului privat Regio Călători, va fi anchetat de Agenţia de Investigare Feroviară Română (AGIFER). CFR SA a precizat că incidentul s-a produs în timpul unor manevre pentru schimbarea sensului de mers al locomotivei.

Anunțul CFR

”Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA vă informează că în această seară, în jurul orei 18:30, un tren privat de călători, care avea plecare din Gara de Nord, de la linia 11, la manevrele de rebrusare a locomotivei (întoarcere pentru schimbare sens de mers) şi apoi de cuplare la garnitură s-a produs tamponarea primului vagon, în care erau deja urcaţi călători. Din datele transmise de echipele SMURD, 7 călători, inclusiv mecanicul, au avut nevoie de îngrijiri din partea echipajului medical”, a transmis, la rândul său, purtătorul de cuvânt al CFR SA, Oana Brânzan.

ISU: 15 oameni au fost răniți

”În urma unei coliziuni produse între două garnituri de tren, am intervenit pentru acordarea de prim ajutor calificat călătorilor. Pentru optimizarea misiunii de răspuns, a fost activat Planul Roşu de intervenţie care presupune suplimentarea resurselor care intervin la faţa locului. La locul evenimentului au fost alocate 10 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, toate resursele medicale disponibile, 2 autospeciale de descarcerare, o autospecială pentru transport victime multiple şi un spital mobil”, a transmis ISU Bucureşti-Ilfov.

În urma incidentului, persoanele implicate au coborât pe peron, până la sosirea pompierilor. 

”Până la acest moment, 15 persoane, cu leziuni minore, au fost asistate de către echipajele de prim-ajutor, dintre care 8 au fost transportate la spital. Planul Roşu de Intervenţie a fost dezactivat”, a precizat sursa citată.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.