2.2 C
București
vineri, noiembrie 22, 2024

Protest AUR împotriva vaccinării obligatorii la Ministerul Sănătăţii. Un protestatar s-a urcat pe un balcon al ministerului

Jadarmeria Bucureşti anunţă, joi, că participanţii la protestul AUR de la Ministerul Sănătăţii au fost îndemnaţi să blocheze accesul în instituţia publică.

Echipajele instituţiei negociază cu protestatarul care s-a urcat pe clădire, în încercarea de a-l determiuna să coboare.

”Organizatorul, alături de câţiva reprezentanţi ai acestuia, a îndemnat participanţii la adunarea publică să blocheze accesul în instituţia publică, încercând ulterior să pătrundă în interiorul acesteia. Jandarmii, prin dispozitivele preventiv de ordine publică, au oprit aceste demersuri şi i-au determinat pe participanţi să păstreze caracterul paşnic al manifestaţiei de protest”, a transmis, joi, Jandarmeria Bucureşti, referitor la protestul AUR de la Ministerul Sănătăţii.

Instituţia a făcut precizări şi despre protestatarul care s-a urcat pe clădire.

”Totodată, pe timpul adunării publice,  un bărbat s-a urcat pe faţada clădirii şi, în acest moment, prin echipele noastre de dialog, încearcăm să determinăm persoana să coboare în siguranţă. Precizăm faptul că au fost identificate mai multe persoane care au încălcat cadrul legal în vigoare, împotriva acestora urmând a fi aplicate măsuri legale de sancţionare”, a mai transmis Jandarmeria.

Un protest al AUR împotriva vaccinării obligatorii are loc, joi, la Ministerul Sănătăţii.

Mai multe persoane sunt strânse în faţa instituţiei şi strigă „Rafila, demisia!”.

O persoană care a mai participat de-a lungul anilor la alte proteste, cunoscută ca ”stegarul dac”, s-a urcat pe clădirea Ministerului Sănătăţii şi voia să intre pe geam în biroul ministrului Alexandru Rafila.

Ministrul PSD a reinterat că vaccinarea nu este şi nu va fi obligatorie şi a adăugat că ”orice demonstraţie a unui partid politic, este o greşeală majoră care afectează interesul naţional şi interesul populaţiei”.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.