Rusia acuză Ucraina că a atacat Moscova cu drone. Două drone ar fi ajuns la doar 30 de km de Kremlin

0
87

Rusia a acuzat marţi Ucraina că a lansat un atac cu drone asupra Moscovei şi a regiunii înconjurătoare, ceea ce a dus la perturbări ale zborurilor pe unul dintre principalele aeroporturi din capitală, relatează Reuters.

Cel puţin trei drone au fost interceptate pe cerul regiunii Moscovei – inclusiv două la doar 30 km sud-vest de Kremlin, au afirmat agenţiile de presă ruseşti. O dronă a fost detectată în regiunea învecinată Kaluga.

Aterizările şi decolările la aeroportul Vnukovo din Moscova au fost restricţionate timp de câteva ore, marţi dimineaţă, înainte ca operaţiunile normale să fie reluate după ora 05:00 GMT (8:00, ora locală şi a României). Mai multe zboruri au fost deviate către alte aeroporturi.

„Încercarea regimului de la Kiev de a ataca o zonă în care se află infrastructură civilă, inclusiv aeroportul, care, întâmplător, primeşte şi zboruri străine, este încă un act de terorism”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova. „Comunitatea internaţională ar trebui să realizeze că Statele Unite, Marea Britanie, Franţa – membri permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU – finanţează un regim terorist”, a adăugat ea.

Nu a existat niciun comentariu imediat din partea Kievului, dar Ucraina nu revendică aproape niciodată în mod public responsabilitatea pentru atacuri în interiorul Rusiei sau pe teritoriul controlat de Rusia în Ucraina.

„Atacurile au fost respinse de forţele de apărare aeriană”, a anunţat primarul Moscovei, Serghei Sobianin, pe canalul său de mesagerie Telegram. „Toate dronele detectate au fost eliminate”, a adăugat el. Nu au fost raportate victime, a precizat edilul.

O dronă a fost doborâtă în zona oraşului Kubinka, la aproximativ 63 km vest de Moscova, a relatat RIA. O bază aeriană rusă se află în apropiere de Kubinka.

Alte două drone au fost doborâte în apropierea satului Valuevo, potrivit RIA. Satul se află la aproximativ 30 km sud-vest de Kremlin. O altă dronă a fost reperată în regiunea Kaluga, care se învecinează cu regiunea Moscovei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.