Studiu BAROC: 4 din 10 români consideră extrema dreaptă benefică pentru România

0
179

Organizația civică Geeks for Democracy a lansat (BAROC) – Barometrul României Civice, un studiu care a analizat relația românilor cu teme, actori și instituții civice și politice din țara noastră, se arată într-un comunicat.

Iată câteva dintre concluziile mari ale Studiului BAROC:

– 40% dintre respondenți consideră extrema dreaptă benefică pentru România, în condițiile în care 63% dintre români consideră că lucrurile în țară merg într-o direcție greșită.

– Se remarcă o ruptură puternică între societatea civilă organizată și cetățeni, încrederea în ONGuri este foarte scăzută (4 din 10 români nu consideră niciun ONG de încredere), iar 45% dintre respondenți nu știu să numească un ONG.

– Iar în ceea ce privește menținerea democrației în România, românii consideră că NATO are cel mai important rol, urmat îndeaproape de Uniunea Europeană.

Studiul complet poate fi accesat AICI.

”Studiul BAROC validează ipoteza de lucru de la care am plecat în cercetare – mare parte dintre concetățenii noștri s-au deconectat nu numai de mediul, ci și de temele civice și politice. Dar vine și cu niște concluzii paradoxale: extrema dreaptă e văzută de mulți repondenți ca benefică și în același timp principalii actori care ne apără democrația sunt două instituții internaționale. Așa că avem in BAROC un foarte bun start pentru conversații cu foarte mult sens la care invităm toți actorii implicați in menținerea democrației din România,” a declarat Paul-Ioan Kasprovschi, project manager Geeks For Democracy.

”Pentru acest studiu am ales calea grea – adică o metodologie care să ne permită să ajungem la un eșantion relevant pentru toată România, nu numai din zonele urbane și online, eșantion care se reflectă în mixul de opinii ce aduce impreună într-un top al încrederii atât instituțiile noastre tradiționale – Biserica și armata, cât și mai noile instituții internaționale ce de multe ori fac agenda publică – NATO și Uniunea Europeană,” a adăugat Alexandru Zodieru, doctor in sociologie, Manager General Cult Research.

Studiul BAROC s-a desfășurat in perioadă mai-iunie-iulie 2023, metoda de colectare a datelor este CATI – interviuri telefonice, iar marja de eroare este de 3,45%.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.