Occidentul va prezenta, miercuri, un plan de angajament de securitate pe termen lung pentru Ucraina, în a doua zi a summitului NATO, care a spulberat speranţele preşedintelui Volodimir Zelenski de a obţine un calendar precis pentru aderare, scrie AFP.
Zelenski, care i-a criticat dur pe liderii NATO pentru lipsa de voinţă în ceea ce priveşte integrarea Ucrainei, a luat masa cu aceştia marţi seara, la scurt timp după ce a fost aclamat de o mulţime adunată în centrul oraşului Vilnius.
Liderul ucrainean va purta miercuri discuţii cu liderii. În încercarea de a-l linişti, se aşteaptă ca ţările G7 (Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie şi SUA) să emită o declaraţie comună privind sprijinul acordat Kievului în următorii ani, pentru a-l ajuta să lupte împotriva Rusiei şi să contracareze viitoarele agresiuni.
„Pe măsură ce Ucraina face progrese strategice în contraofensiva sa (…), ne intensificăm eforturile pentru a proteja Ucraina pe termen lung”, a declarat premierul britanic Rishi Sunak.
„Nu dorim să vedem o repetare a ceea ce s-a întâmplat în Ucraina. Această declaraţie reafirmă angajamentul nostru de a ne asigura că Ucraina nu va mai fi niciodată vulnerabilă la genul de agresiune pe care a comis-o Rusia”, a adăugat el.
Declaraţia comună va oferi un cadru pentru acordurile bilaterale ulterioare între aceste ţări şi Kiev, detaliind armele pe care le vor furniza.
Modelul Israelului pentru Ucraina
Preşedintele american Joe Biden a propus deja Ucrainei un model similar celui încheiat cu Israelul, în cadrul căruia Washingtonul s-a angajat să furnizeze acestei ţări un ajutor militar de 3,8 miliarde de dolari pe an, pe o perioadă de zece ani.
Donatorii occidentali au trimis deja arme în valoare de zeci de miliarde de euro Ucrainei pentru a o ajuta să lupte împotriva invaziei ruseşti.
Marţi, Germania a declarat că va furniza mai multe tancuri, rachete de apărare Patriot şi vehicule blindate, în valoare de încă 700 de milioane de euro.
Franţa a anunţat că trimite rachete Scalp cu rază lungă de acţiune în Ucraina, iar o coaliţie de 11 naţiuni a declarat că va începe să antreneze piloţii ucraineni pe avioane F-16 începând de luna viitoare.
Dar aceste promisiuni, deşi necesare pentru trupele ucrainene, nu sunt pe măsura aspiraţiilor dlui Zelenski de a aduce Kievul sub umbrela apărării colective a NATO.
Viitorul Ucraineni este în NATO
În prima zi a summitului lor, liderii ţărilor membre ale acestei alianţe militare au promis că „viitorul Ucrainei” este „în NATO” şi au scurtat procesul pe care Kievul va trebui să îl urmeze pentru a adera la organizaţie.
Vom fi în măsură să adresăm o invitaţie Ucrainei de a adera la Alianţă după ce aliaţii vor decide acest lucru şi vor fi îndeplinite condiţiile”, se arată într-un comunicat.
O declaraţie care nu merge mult mai departe decât angajamentul luat în 2008 cu privire la o viitoare aderare. Statele Unite, prima putere militară a lumii, este îngrijorată de posibilitatea de a fi atrasă într-un eventual conflict nuclear cu Rusia.
Chiar înainte să fie publicat comunicatul NATO, Zelenski a calificat drept „absurd” faptul că nu a fost fixat un termen limită pentru aderare. „Incertitudinea este o slăbiciune”, a afirmat el.
Pentru a-l convinge pe Zelenski că ţara sa se apropie de Alianţă, la Vilnius va avea loc prima reuniune a unui Consiliu Ucraina-NATO.