16.1 C
București
miercuri, mai 13, 2026
Acasă Actualitate Rezultatele la Evaluarea Naţională 2023. Anul trecut, rata mediilor mai mari sau...

Rezultatele la Evaluarea Naţională 2023. Anul trecut, rata mediilor mai mari sau egale cu 5 a fost de 82,3%

0
402

Ministerul Educaţiei va publica, miercuri, până la ora 14.00, primele rezultate ale Evaluării Naţionale, iar candidaţii nemulţumiţi vor putea depune contestaţii.

Rezultatele finale sunt aşteptate în 4 iulie. Anul trecut, după primele rezultate, rata mediilor mai mari sau egale cu 5 a fost de 82,3%.

Peste 161.500 de absolvenţi ai clasei a VIII-a s-au înscris pentru Evaluarea Naţională, dar unii dintre ei au absentat.

Rata de participare la proba de Limba română a fost de 95.63%, iar la Matematică de 95,4%.

Primele rezultate vor fi afişate, miercuri, până la ora 14:00 la centrele de examen şi pe site-ul dedicat.

Rezultatele vor fi afişate cu anonimizarea numelui şi a prenumelui, pe baza unui cod unic alocat şi comunicat fiecărui candidat.

”Măsura este în acord cu prevederile art. 5 şi ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor – GDPR)”, a transmis Ministerul Educaţiei.

Contestaţiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice, în zilele de 28 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) şi 29 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00).

Candidaţii care depun sau transmit contestaţiile completează, semnează şi depun/transmit şi o declaraţie-tip în care se menţionează că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Documentele sunt semnate şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai candidaţilor minori.

Rezultatele finale vor fi afişate marţi, 4 iulie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.